Stiri

Evaziunea fiscala: ca forma de aparare impotriva statului

Domnul Victor Ponta sub umbrela apărării angajaţilor, premierul ia, de fapt, apărarea firmei Lukoil. Compania Lukoil este cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Adică firma rusească n-a plătit statului român ceea ce-i datora, bani cu care Guvernul Ponta ar fi putut să facă zeci de investiţii, pentru că evaziunea fiscală este evaluată de procurori la 112 milioane euro, iar spălarea de bani la 118 milioane euro.

In Negresti Oas se va deschide un supermarket PROFI

Rețeaua PROFI va deschide un supermarket în Negrești-Oaș, în spațiul modernizat în care va funcționa Piața de alimente, acesta urmând să fie cel de-al 251-lea magazin Profi din țară.

PROFI a anunțat că marți, 7 octombrie, la Centrul de Afaceri din cartierul Baltă, între orele 9 – 16.00, va avea loc selecția pentru cei care au aplicat deja pentru un loc de muncă.

Uniunea Europeană încurajează activ medierea. Costurile medierii, cu 60% mai mici decât cele de judecată

Chiar dacă Uniunea Europeană promovează în mod activ și încurajează metode de soluționare alternativă a litigiilor – medierea – fiind aplicată prin Directiva 2008/52/CE în toate statele membre, doar 57% dintre români au auzit de această modalitate alternativă de rezolvare a disputelor, se arată într-un sondaj de opinie realizat anul acesta de IRES.

Preavizul la concediere. Aspecte practice 2014

Pentru angajator, este esential sa cunoasca si sa respecte toate cerintele legale cu privire la acordarea preavizului la concediere. Ignorarea unui element minor poate duce la anularea de catre instanta a intregii proceduri de concediere, chiar daca toate celelalte aspecte legale ale procedurii au fost intrutotul respectate.

Primari din tara oasului reclama defrisarile ilegale din paduri si numarul insuficient de politisti

Tăierile ilegale de lemne din păduri, înmulțirea furturilor și a numărului de persoane care apelează la mila pubică în numele unor așa-zise ONG-uri sunt principalele probleme dezbătute luni, 29 septembrie 2014, la Negrești-Oaș de membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare (ATOP).

CS Mioveni a învins-o cu 1-0 pe Olimpia Satu Mare

În etapa a 5-a din Liga a 2-a, Olimpia Satu Mare a pierdut cu 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni şi coboară pe locul 9 cu doar 3 puncte, în timp ce echipa argeşeană urcă pe locul 4 cu 8 puncte

Drepturile salariatilor concediati in urma unor sanctiuni disciplinare

Sanctionarea disciplinara se face potrivit unor reguli procedurale, care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficienta combaterii unor acte si comportamente daunatoare procesului muncii, iar, pe de alta parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor si a asigura dreptul la aparare al salariatului in cauza.

Executarea silita din partea bancilor: o problema nationala

Astazi, 23 septembrie 2014, incepand cu ora 11:00, in incinta Doubletree by Hilton, Cabinet Avocat Coltuc a tinut o conferinta de presa menita sa dezbata problema nationala a executarii silite din partea bancilor romanesti.

               Principalele teme abordate de catre speakerii conferintei, Av. Coltuc Marius si Av. Sturza Ioana, au fost legislatia comunitara si proiectele legislative cu impact asupra executarilor silite, metode de aparare si suspendare a acesteia si o eventuala actiune impotriva statului.

Institutiile de invatamant din Negresti-Oas sunt pregatite sa-si redeschida portile pentru elevi

Primarul Aurelia Fedorca a avut miercuri o întâlnire de lucru cu directorii instituțiilor de învățământ din Negrești-Oaș, la sediul Primăriei.

Primarul a vrut să afle dacă au fost finalizate lucrările de igienizare și investițiiile, acolo unde s-au derulat, astfel încât elevii negreșteni să poată reveni la cursuri în cele mai bune condiții.

Incalcarea principiilor achizitiilor publice – consecinte

Prezenta analiza porneste de la o intrebare de maxim interes: incalcarea unui principiu prevazut de legislatia achizitiilor publice poate avea o consecinta sanctionatorie, de natura contraventionala sau chiar penala?

Pages

Subscribe to RSS - Stiri