Testări IQ la nivel internațional pentru selecția copiilor supradotați

            Centrul Gifted Education lansează programul de testări IQ pentru selecția la nivel internațional a copiilor cu abilități înalte. Anul acesta copiii vor avea două opțiuni pentru prima dată: să învețe la Școala de Excelență (singurul program academic din România pentru copiii supradotați) sau la școala Leonardo Gifted Education (școala britanică internațională de nivel primar cu program normal, dedicată în exclusivitate copiilor supradotați).

            Programul de testări IQ pentru copii de peste 6 ani face parte din cel mai amplu proiect realizat în România, dar și la nivel internațional, de susținere a copiilor cu abilități înalte, și a fost lansat în țara noastră în 2010.  În același an, 835 de copii din România au fost testați în cadrul Proiectului Pilot de Testare a Inteligenței copiilor la nivel internațional, iar 40% dintre aceștia (338 de copii) au fost identificați cu intelect superior. Totodată, același studiu a aratăt că 63% din participanții la testarea internațională au obținut scoruri ce îi situează în primii 5-10% dintre copii de aceeași vârstă, ceea ce denotă un intelect de nivel superior sau capacități intelectuale peste medie. Procentul este cu atât mai important cu cât acesta semnalizează nevoia educației diferențiate și a unor politici educaționale care să susțintă valorificarea potențialului înalt al acestor copii, conform Recomandării 1248/1994 a Parlamentului European și a Legii 17/2007 care prevede educația copiilor și tinerilor cu potențial înalt.

            Testările vor avea loc în București, in str. Berzei nr. 22, în următoarele zile: 15.03 (duminică) ora 14.00, 18.04 (sâmbătă) ora 9.00, 26.04 (duminică) ora 14.00, 2.05  (sâmbătă) ora 9.00 și 17.05 (duminică) ora 14.00.

Înscrierile pentru testare se realizează online pe: http://giftededu.ro/calendar-2015, unde se găsesc și informații legate de nevoile copiilor supradotați și un prim punct de informare pentru părinți.

Identificarea supradotării din timp este la fel de esențială ca și cu orice altă direcție de excepționalitate. Părinții sunt, de obicei, primii observatori ai comportamentului de supradotare și tot ei sunt cei care pot lua decizia testării de unde și importanța observarii și implicarii părinților în acest process, sunt de părere specialiștii. De asemenea, copiii supradotați au risc social înalt datorită nevoilor lor speciale care nu sunt asigurate în sistemul obișnuit de educație, mai adaugă experții. Pentru ca un copil să se dezvolte la întregul său potențial, este nevoie de parinți activi, bine informați și pregătiți, care recunosc abilitățile copiilor lor și îi susțin în învățare și le cunosc nevoile speciale.

            “Statistic vorbind, România are printre cei mai mulți copii supradotați din Uniunea Europeană, iar acest program pe care l-am lansat are menirea de a-i descoperi, pentru a ii sustine cu o educație diferențiată. Parlamentul European recomandă țărilor membre educație diferențiata și politici educaționale care să susțintă valorificarea potențialului înalt al acestor copii. Centrul Gifted Education estimează că există peste 190.000 de copii supradotați academic cu vârsta sub 15 ani în Romania - aproximativ 6% din numărul total al elevilor (sursa estimării: NAGC – National Association for Gifted Children; procentul este aplicat la populatia de 3,211 milioane copii sub 15 ani cf. INS: Comunicat de presa nr 143 din 26.06.2012). Un număr impresionant. Care este incidența copiilor supradotati in Romania? Estimăm ca în fiecare clasă de 30 de copii se pot găsi minim 1-2 copii supradotați intelectual”, declară Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education.

           

Persoană de contact

Monica Gheorghiu

Președinte

Asociația Centrul Gifted Education

0735.759.539

pr@giftededu.ro

 

Categories: 

Adauga un nou comentariu

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.