Testări IQ la nivel internațional pentru selecția copiilor supradotați

            Centrul Gifted Education lansează programul de testări IQ pentru selecția la nivel internațional a copiilor cu abilități înalte. Anul acesta copiii vor avea două opțiuni pentru prima dată: să învețe la Școala de Excelență (singurul program academic din România pentru copiii supradotați) sau la școala Leonardo Gifted Education (școala britanică internațională de nivel primar cu program normal, dedicată în exclusivitate copiilor supradotați).

Cum pot sa ma apar impotriva unei executari silite a unei locuite?

Legislaţia naţională nu-i protejează direct pe clienţii băncilor care sunt în postura de a le fi executată silit locuinţa, dar oamenii îşi pot păstra casele dacă invocă anumite reglementări şi decizii europene, în condiţiile în care banca are nereguli în contrace. Unele instanţe naţionale le-au dat deja dreptate şi nu au fost daţi afară din case.

Prețurile pentru certificatele energetice au scazut cu 50% în 2015, față de 2012

Din 2012 până în prezent, tarifele certificatelor energetice, pentru aproape toate tipurile de imobile, au scăzut cu 50%, potrivit raportului emis de Like Consulting, pentru perioada 2012-2015.

PRIMĂRIA NEGREȘTI-OAȘ ÎNFIINȚEAZĂ UN CENTRU DE INFORMARE TURISTICĂ DIN FONDURI EUROPENE

Primarul Aurelia Fedorca a semnat recent contractul de finanțare, din fonduri europene, pentru construirea unui Centru Național de Informare și Promovare Turistică la Negrești-Oaș.

De ce Noul Cod Penal este cel mai drastic cod al Romaniei ?

Dupa cum stiti, pe 01.02.2014 a intrat in vigoare noul cod penal.

Toata lumea se bucura pentru ca au fost reduse pedepsele si se credea ca este un cod bland.

In realitate, este exact invers: este cel mai drastic cod al Romaniei din istoria sa

Aceasta afirmatie este intarita de exemplu de pedeapsa de 22 de ani luata de un judecator de la TMB pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Inainte de 2014, in vechiul cod pentru asemenea infractiuni se dadea o pedeapsa de 3-4 ani si poate chiar suspendare.

Dezvoltarea personală se face ... ONLINE

Trăind într-o epocă în care timpul pe care îl acordăm nouă înșine reprezintă un lux pentru fiecare dintre noi, Academia Karanna își adaptează cursurile de dezvoltare personală și spirituală la noua eră tehnologică. Astfel, cursanții nu mai trebuie să iasă din casă, ci trebuie să fie “înarmați” cu un laptop conectat la Internet, o cameră web, microfon, căști și, desigur, cu dorința de a se reinventa, de a fi mai deschiși către provocările vieții și de a-și înțelege sufletul mai bine.

PRIMĂRIA NEGREȘTI-OAȘ A CÂȘTIGAT O FINANȚARE DE 1,3 MILIOANE DE EURO PENTRU INIȚIEREA ÎN AFACERI A 400 DE TINERI

Primăria orașului Negrești-Oaș a câștigat o finanțare de 1,3 milioane de euro prin care va instrui în antreprenoriat minim 400 de tineri și va consilia 40 dintre ei să-și înființeze o firmă. Proiectul este finanțat în cadrul inițiativei ”România Start-up” prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, axa prioritară 3 – Creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor, DMI 3.1 – Promovarea culturii antreprenoriale.

PROGRAMUL TRUPEI HARAG GYÖRGY A TEATRULUI DE NORD SATU MARE – LUNA FEBRUARIE –

1.II, duminică, ora 16.00 – Opera de trei parale – abonament Gellért Sándor – Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, sala mare – SPECTACOL TITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ

6.II, vineri, ora 19.00 – Unchiul și nepotul – Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, sala mare – SPECTACOL TITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ

7.II, sâmbătă, ora 17.00 – Opera de trei parale – deplasare la Teatrul Szigligeti Oradea

Ce spun psihologii despre nevoia de “selfie-uri”?

În contextul în care Facebook a devenit un canal în care “selfie-ul” este din ce în ce mai răspândit, numai 11,9% dintre utilizatorii din România recunosc că motivul principal pentru care accesează rețeaua este pentru promovarea imaginii personale. În același timp, marea majoritate (73,6%) declară că folosește Facebook strict pentru socializare, potrivit studiului “Facebook, between socialization and personal image promotion”, publicat în The Communication and Marketing Journal.

LUCRĂRILE LA REȚELELE DE APĂ ȘI CANALIZARE AU FOST RELUATE LA NEGREŞTI-OAȘ

La Negreşti-Oaş au fost reluate, recent, în forţă lucrările la rețelele de apă și canalizare în cadrul proiectului master-plan. În paralel, sunt executate lucrări la staţia de epurare şi staţia de filtrare precum şi de reabilitare a străzilor pe care lucrările la apă-canal au fost finalizate.

În programul iniţial, lucrările la proiectul de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare la Negreşti-Oaş trebuiau reluate la începutul lunii februarie, dar vremea favorabilă a determinat constructorii să înceapă lucrările încă din data de 18 ianuarie.

Pages